Crestere Profit, Management industria ospitalității

Cum să faci profit în lunile Februarie și Martie în restaurantul tău.

almond-blossom_17 febr 2016

O afacere înfloritoare, clienți mulțumiți, patroni și echipă fericită.

Suntem in luna februarie, denumită și Luna Iubirii, iar luna martie, cea a Primăverii se apropie cu pași repezi. Este perioada în care orice restaurant, hotel, pensiune are șansa să facă profit, să atragă clienți noi și să îi fidelizeze pe cei vechi. Dar această șansă trebuie folosită în mod corect.

Știm clar deja că moda organizarii de promotii si diverse evenimente cu ocazia Sfântului Valentin, Dragobete, 1 Martie și 8 Martie este aici și nu pleacă nicăieri. Hotelurile, restaurantele, pensiunile se bat in oferte si încearcă să atragă cât mai mulți clienți.

Unul din elementele care trebuie să stea la baza unei minunate seri este să știi să fii gazdă. Este un lucru atat de ușor și totuși atât de greu pentru multe restaurante în București și în țară.

Scopul unei promoții de acest gen este ca beneficiarii acesteia, cuplurile de îndrăgostiți sau grupurile de prieteni, să afle despre restaurantul dvs și să revină.

Patronii și managerii de restaurant se concentrează cel mai des pe promoția sau oferta în sine fără să aibă în vedere faptul că cei care le calcă pragul trebuie să le devină clienți fideli.

Mulți iau în calcul doar produsul care este adus la masă, fără să realizeze că produsul unui restaurant sau hotel este întreaga experiență, iar vânzarea în sine nu se termină când oaspetele a ieșit pe ușă. Ea se termină atunci când avem un client mulțumit și fidel.

Așadar soluția este să se concentreze pe EMOȚIA ce o crează.

Deci cum creăm emoții? Simplu: atenție la detalii de la sosire până la ieșirea din restaurant. Totul contează.

  1. Primirea oaspetelui.

Persoanele care îți calcă pragul trebuie să simtă că sunt bineveniți, că sunt așteptați cu drag și să vadă bucuria pe fața celui care îi întâmpină în momentul când au sosit.

Soluție: zâmbet larg natural, limbajul trupului primitor, vocea caldă.

  1. Luarea comenzii

Când se ia comanda la masă trebuie să existe o interacțiune reală; ea nu trebuie să nu fie ca și cum am fi pe pilot automat.

Soluție: ospătarul să știe să dea sfaturi, recomandări, să afle ce îi place clientului și să îl îndrume în alegerea felului de mâncare alături de o băutură potrivită.

  1. Mâncarea

Felurile de mâncare servite trebuie să corespundă standardelor restaurantului și să existe un echilibru bun calitate-preț.

Soluție: pentru serile speciale din luna februarie și martie să creați un fel dedicat acestor ocazii cu ingrediente de calitate și proaspete care să atragă vizual și gustativ.

  1. Pe durata prânzului sau cinei

În timpul mesei, oaspeții trebuie să se simtă ca acasă, să aveți grija de ei ca și cum ar fi cei mai buni prieteni ai voștri.

Soluția: în mod natural să aflați dacă sunt mulțumiți, să le propuneți un desert sau un cocktail în spiritul ocaziei respective, să le aflați numele și să vă împrieteniți cu ei. Iar dacă le place mâncarea cheful sau bucătarul vostru poate ieși să le mulțumescă și să le spună câteva cuvinte despre ce au mâncat.

  1. Finalul prânzului sau cinei

La finalul mesei și până la ieșirea din locația restaurantului: să le creați dorința de a se reîntoarce.

Soluția: să le propuneți un discount pentru următoarea vizită, să le mulțumiți că v-au ales pe voi, să le urați o seara sau zi excelentă folosindu-le numele, să le oferiți o bombonică mentolată sau un mic souvenir. Fiți creativi.

Sunt nenumărate metode prin care puteți crea emoții în restaurantul vostru, dar ce este foarte important de reținut este faptul că un client fidel la finalul lunii vă costă mult mai puțin decât obținerea unuia nou.

Cu nenumăratele opțiuni pe piața restaurantelor unde concurența este acerbă, oaspeții locației tale nu au nici un motiv să accepte servicii proaste sau mâncare sub standarde. Au unde să se ducă și o vor face.

Într-o piața unde există atât de multe alegeri și posibilități este important să profiți de orice ocazie pentru a te face cunoscut și a te poziționa pe piață ca un restaurant unde clienții doresc să se întoarcă.

Spune-ne ce părere ai

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.